Nu, virgula din titlu nu este o eroare de tipar, ea vrea să sugereze de la început că nu despre adevăr, ca opus neadevărului, este vorba aici, ci despre ziarul Adevărul şi mai multe articole despre Urmuz care au apărut în acesta. În fond, cine poate spune că ştie adevărul despre celebrul însingurat-răzvrătit născut în oraşul nostru? Nu cunosc să existe o biografie detaliată şi bine documentată a sa, chiar dacă multe informaţii ne sunt furnizate de Geo Bogza şi Saşa Pană, de sora sa Eliza V. Vorvoreanu, de prietenul său încă din adolescenţă George Ciprian. S-a scris mai mult despre opera lui Urmuz decât despre viaţa sa.
Căutând imagini ale lui Urmuz şi ale publicaţiilor legate de numele său, am găsit însă, cu ajutorul dlui Google, o mulţime de informaţii neaşteptate, inclusiv mai multe articole publicate în Adevărul – de aici, însemnările de faţă.
De pildă, Elisabeth Bouleanu (pseudonim sau nume real?…), după adresa web părând a fi din Alexandria, are (cel puţin) două articole, unul în decembrie 2015 şi unul din iunie 2017, din care, pe lângă lucruri cunoscute, găsim şi următoarea sintagmă, reluată de un articol la celălalt: „Avram Leiba Esra-Zissu alias Demetru Demetrescu-Buzău”… A fost Urmuz evreu? Nu sunt date alte amănunte, nu am găsit această afirmaţie în niciun alt loc, numele din certificatul de naştere, aflat în Arhivele Naţionale din Piteşti, este cel cunoscut, Dimitrie D. Ionescu-Buzău. O glumă teleormăneană sau o informaţie ocultată (de către cine şi, mai ales, de ce)? Deunăzi, mi s-a spus că familia lui Urmuz ar fi de origine aromână. Nu ştiu de ce, dar îmi vine să cred mai mult în această posibilitate. Dacă voi avea informaţii noi, vi le comunic.
Înainte de a trece la un alt articol din Adevărul, menţionez un text, „Lada lui Urmuz”, apărut în Dilema veche, în mai 2015, sub semnătura lui Adrian Lăcătuş, profesor la Universitatea „Transilvania” din Braşov. „Un lădoi de circa un metru cub” le-a arătat sora lui Urmuz, Eliza, lui Saşa Pană, Geo Bogza şi Ilarie Voronca. În ea, un singur text necunoscut celor trei, Fuchsiada, multe „ciorne chinuite” ale prozelor deja publicate, partiturile unor compoziţii muzicale ale complexului nostru personaj şi două caiete groase, cartonate, cu aforisme colecţionate de Urmuz. Din păcate, şi partiturile, şi caietele s-au pierdut (caietele au fost reţinute de Eliza Vorvoreanu şi nu se ştie ce s-a întâmplat cu ele), dar Saşa Pană a apucat să noteze câteva titluri de „capitole”: „Despre femei, Despre religie, Despre evrei, Despre muzică”. Sensibile primele trei titluri, poate motivul pentru care manuscrisele respective nu sunt făcute publice.
În sfârşit, articolul „Urmuz. Viaţa şi moartea unui profet al absurdului”, de Mihai Mincan (adevarul.ro, 1 iunie 2013), este cel mai consistent, cu multe detalii biografice, din copilărie până la sinucidere, cu multe citate. Reiau, prin intermediul acestui articol, câteva rânduri dintr-un articol publicat de George Pruteanu în România literară, în 21 mai 1970: „Urmuz este cel mai paradoxal scriitor român. Urmuz e unicul nostru tragic, aproape demn de a fi opus unui Caragiale. Cu un picior în Caragiale, Urmuz e, cu celălalt, la antipodul lui. Urmuz e cel mai plăsmuitor de universuri fictive din literatura noastră, în genere lipsită de mari fantazişti. Nu am avut un Dante, nu am avut un Jarry, dar l-am avut pe «umilul» Demetrescu-Buzău şi, fără ironie, nici prezumţie, aceasta e o posibilă compensaţie, echilibrând spiritul unei literaturi vii. Urmuz e un scriitor european, un mare cap de serie. Şi apoi, ultima concluzie e tocmai aceea că despre Urmuz, cel mai singur între singuri, abia trebuie să stăm de vorbă.“
Gheorghe Păun