Titlul anterior, cu adăugirea, între paranteze, Fabule, aparţine unei culegeri de creaţii de profil, realizată de Puiu Răducan şi publicată la Editura Mircea cel Bătrân pe care acesta o păstoreşte la Băile Olăneşti, la un pas de Râmnicu Vâlcea. Nu mai puţin de 518 pagini are volumul. Reiau numele fabuliştilor (pentru fiecare, este reprodusă o fotografie, alături de o scurtă prezentare biobibliografică, după care urmează o selecţie de fabule reprezentative): Esop (evident, pentru el fotografia reprezintă un portret, bust de marmură… un tip ghiduş, spiritualizat, parcă pus pe şotii, uşor agresiv chiar), Grigore Alexandrescu, La Fontaine, Alecu Donici, George Topîrceanu, Ion Luca Caragiale, Ivan Andreievici Krâlov, Gheorghe Asachi, Constantin Stamati (o singură bucată, Motanul şi bucătarul) şi, pentru a închide „paranteza” din titlu, Urmuz, concitadinul nostru Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, desigur, cu celebra Cronicari. Dacă aceasta este sau nu, cât de cât, o fabulă propriu-zisă, o parodie, o glumă… nu contează (fapt e însă că după Urmuz nu mai este deloc comod să se scrie fabule „ca pe vremuri”).
M-a rugat/provocat Puiu Răducan să scriu o pagină de prezentare a cărţii, m-am executat, scriind (chiar pe 17 martie, ziua în care s-a născut Urmuz) mai degrabă o prezentare a antologatorului… O reiau mai jos, felicitându-l încă o dată, nu înainte de a aminti că pe coperta volumului apare un sugestiv lup îmbrăcat într-o blană de oaie, potrivit conţinutului cărţii…
* * *
Oamenii sunt muritori, Socrate este om, deci…
Orice om este unic în felul lui, Puiu Răducan este om, deci…Numai că nu din silogisme generale reiese unicitatea lui Puiu Răducan, el este unic în toate cele, unic mai ales prin felul de a fi. Prin feldeinţă, ca să folosesc vorba lui Cantemir Dimitrie cel multeştiutor. Puiu Răducan este multescriitor. (Poliscriptor se spune modern.) Nu ştiu să fi scris şi piese de teatru, dar orice altceva probabil că se poate găsi în bibliografia sa. Scrie precum respiră. Poezie, pamflete, povestiri, memorii. Urmarea este că Legea numerelor mari (formularea cea mai scurtă: frecvenţa tinde la probabilitate) i se aplică perfect, „justificându-i” şi reuşitele, şi nereuşitele.
De-ar fi numai memorabila rugăciune Emineşte-ne, Doamne!, şi tot ar fi suficient pentru a-l citi cu atenţie, probabilistic gândind.
De un număr de ani, are şi propria lui editură, ba chiar şi tipografie. Dacă ar fi fost contemporan cu Dosoftei, ar fi intrat în istorie. Ar fi lucrat zi şi noapte, pe calculator şi în tiparniţă, ar fi pus timp, energie şi toată pensia sa de inginer electrotehnician pentru a tipări cărţi. Alexandria şi Esopia în primul rând.
N-a fost să intre în istorie în vremea lui Dosoftei, pe-atunci nu se putea nici trăi din pensie, darămite să mai investeşti şi în cărţi, drept care el ne tipăreşte Esopia acum. Una extinsă, de la întemeietor până mai ieri, o copioasă colecţie de fabule de autori vestiţi – nu-i spun antologie, pentru că nu asta inten- ţionează (dacă ar imita „selecţia” de faţă, o antologie cât de cât acoperitoare ar ocupa două rafturi de bibliotecă).
Scrie şi el fabule, dar, semn de înţelepciune, nu se aşază în rând cu Esop, La Fontaine, Krâlov, Grigore Alexandrescu, Topîrceanu… Urmuz… Pe Puiu Răducan-fabulistul rămâne să-l antologheze un alt dăruit cuvântului, scrierii, tiparului.
Mult mai frumoasă ar fi lumea dacă ar exista mai mulţi oameni care să-i semene lui Puiu Răducan – chiar dacă în felul acesta el şi-ar pierde unicitatea…
Gheorghe Păun