În Biblioteca Revistei „Curtea de la Argeş”, a apărut de curând, la numărul 29 în serie, cartea „Teatru. Urmuz (Dincolo de Zid), Bolyai (Ştiinţa Spaţiului), Decebal (Asediul)” de Valeriu Butulescu, despre care am mai scris în ziar, în legătură cu aforismele sale. Sunt trei piese scurte, extrem de incitante, de aceea le-am şi numit „neeuclidiene” în titlu, de aceea le recomand fără rezerve cititorului, reluând în continuare, cu unele modificări locale, prefaţa cărţii.
Prima piesă este dedicată şi-l are ca personaj principal, permanent prezent în faţa spectatorilor, pe concitadinul nostru, prin naştere, Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, Mitică pentru cei apropiaţi, Mitică în piesă, Urmuz pentru literatura română şi universală, după ce Arghezi l-a rebotezat astfel. S-a născut la Curtea de Argeş, la 17 martie 1883, s-a împuşcat în cap la 23 noiembrie 1923, într-un boschet de lângă Şoseaua Kiseleff din Bucureşti. Dacă cititorul nu-l ştie de la şcoală – au fost perioade când nu era în programă, probabil că nici acum nu-şi găseşte loc în curriculum-curriculă – îl poate cunoaşte din revista „Curtea de la Argeş”, care-l cultivă constant – aşa cum merită! Nu insist. Un tip genial şi nefericit. „Unul dintre premergătorii revoltei literare universale” îl numea Eugen Ionescu (afirmaţia este repetată şi pe placa de granit, cu efigia lui Urmuz, aşezată pe clădirea din faţa Primăriei, unde se afla casa în care s-a născut scriitorul). A scris câteva zeci de pagini, s-au scris despre el tot pe atâtea volume. Muzician împătimit – cu opera pierdută. Se pare că şi picta. Şi, considera revolverul „suveran al lumii”. Acţiunea piesei se desfăşoară împrejurul (veţi vedea în text de ce folosesc acest termen imprecis) datei de 23 noiembrie, ACEL noiembrie, desigur.
A doua piesă este cea care mi-a sugerat titlul de mai sus. Este dedicată unui alt tip genial, cu siguranţă şi mai puţin cunoscut decât „bizarul”Urmuz: Janos Bolyai (15 decembrie 1802, Cluj – 27 ianuarie 1860, Târgu Mureş).
Aici, lucrurile sunt mai complicate, drept care voi adăuga un paragraf „de cultură generală matematică”, de omis pentru cititorul cunoscător, dar util pentru cititorul nematematician în parcurgerea mai uşoară a piesei. Internetul îl prezintă ca „matematician maghiar, considerat cel mai bun spadasin şi dansator din armata austro-ungară, fondator, alături şi independent de Nikolai Lobacevski şi Gauss, a geometriei neeuclidiene”. Gauss nu a publicat nimic în zona aceasta, temător să nu se expună ironiei confraţilor – şi nici Bolyai nu a fost înţeles de contemporani. Şi-a publicat descoperirile în 1932, într-un Appendix la o lucrare a tatălui său, Farkas, matematician, dar a aşteptat un secol, o spune şi în piesă, să fie înţeles, ba chiar un secol şi alte vreo trei decenii pentru a i se ridica un monument la Târgu Mureş – s-a întâmplat în 1957… Despre ce este vorba? Euclid, „tatăl geometriei”, a reconstruit axiomatic geometria, prin secolul patru înainte de Christos, plecând de la cinci postulate „evidente”.Al cincilea spune că, „în plan, printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralelă la acea dreaptă şi numai una”. Evidentă sau mai degrabă nu, afirmaţia a dat de lucru geometrilor timp de secole, de la Euclid la… Bolyai şi cei numiţi mai devreme, care au construit geometrii (nu în plan, desigur) în care postulatul al cincilea este ignorat, negat chiar, negarea însemnând că printr-un punct exterior unei drepte fie nu se poate duce nicio paralelă la acea dreaptă, fie se pot duce două sau mai multe. Bizar? Poate, dar nu în sens urmuzian, ci doar pentru ochii şi mintea noastră de fiecare zi. Nu şi pentru Bolyai (şi cei numiţi mai devreme) şi pentru toţi matematicienii de după el (ei), inclusiv pentru fizicieni, ale căror „modele ale lumii”, de la relativitate încoace, folosesc geometrii neeuclidiene în construcţiile lor… Se vor fixa toate acestea în memoria cititorului/spectatorului, după ce va citi/urmări piesa. Căci va primi explicaţii inclusiv de la slujnica lui Bolyai… (Va urma.)
Gheorghe Păun