[Editorial – Anul X, Nr. 10(107), Octombrie 2019]
Nu căutaţi în dicţionar înţelesul verbului din titlu, încă nu a ajuns acolo, chiar dacă este practicat zilnic. Mă rog, fără Urmuz, fără geniul lui (nicio exagerare; vedeţi, de pildă, cartea din 1970 a lui Nicolae Balotă, chiar Urmuz intitulată, vedeţi în revistă studiul profesorului Lucian Costache), ci doar la nivelul absurdului de mică statură şi de mare întindere, al logicii sparte şi al cuvintelor contrafăcute, unele demonizate, altele fetişizate, toate însă bine amestecate în mojarul propagandei, la vremea post-adevărului (dezarmant-crepuscular conceptul de pe urmă, sugerează măcar un sfârşit de epocă, dacă nu şi un sfârşit de lume). Propagandă = manipulare, în sensul influenţării convingerilor şi comportamentului. Discuţie lungă, au mai apărut articole în revistă dezbătând subiectul şi vor mai apărea. Problemă în acelaşi timp veche şi din ce în ce mai acută, dar, nimic mai adaptabil-adormibil la om decât simţul mirosului şi cel al absurdului… Cu un dezavantaj capital pentru unul ca mine, aproape septuagenar, cu „cei şapte ani de acasă” marcaţi de educaţia rural-creştină, moral-ecologică i-aş zice, fără E-uri, peste care s-a aşezat educaţia universului de curăţii şi semne al matematicii. Admit că sunt irecuperabil. Măcar de-aş fi un minoritar (din acest punct de vedere! – mă grăbesc să precizez că „regretul” este bine delimitat), dar constat, slavă Domnului, că nu sunt, încă, pentru că mi-aş putea atunci revendica drepturile politically corecte.
Începând cu dreptul la greaţă (liber exprimată) – nimic mai mult, şi cu dreptul la alegere (idem) – nimic mai puţin…
Jumătate din ce văd-aud-citesc, mai ales pe ecranele de tot felul care mă înconjoară, este propagandă neruşinat deghizată în „dezbateri” pline de diversiuni, sofisme, aberaţii, din greu glazurate cu superficialitate hlizită şi amoralitate, dar toate bine orientate. Banii şi mass-media conduc lumea, se spune (dar şi aici e o manipulare: banii şi mass-media sunt mijloace, care este scopul şi, mai ales, cine sunt beneficiarii? – atenţie la plural: pare clar că interesele mai multor „entităţi”, unele obscure, altele mai la vedere, concordă, de aici aparenţa de coordonare, de „boală” a civilizaţiei). Iar distribuţia e cvasi-urmuziană: un număr de mercenari ai entropiei, ai anomiei, ai sabotării memoriei, ai mlaştinii nivelatoare „progresist”-globalizatoare, generând ritos vădit găunoase, dar retoric folositoare sofisme, un număr de „vorbitori de vorbe”, sobri, aferaţi, harnici şi locvace, posibil bine intenţionaţi, gargarisind platitudini de care par a fi deosebit de mândri, şi, un masiv halou pentru cei de mai devreme, snobii şi fripturiştii, închipuiţii şi cabotinii responsabili cu zornăirea de aberaţii şi de hlizeală. Printre toţi aceştia (câţi cu mânere”, câţi cu instrucţiuni în plic?), cei care chiar au ceva de spus, profesionişti în profesiile lor, dar stângaci, parcă jenaţi, aproape nevăzuţi şi neauziţi din cauza zgomotului, a diversiunii.
Ar trebui să ilustrez cât de cât cele de mai sus, pentru a putea să-mi reclam mai argumentat dreptul la greaţă şi dreptul la alegere (liber exprimate) – laitmotivul acestor rânduri.
Nu ştiu cu ce să încep, încep cu… teoria. Fereastra Overton. Căutaţi pe internet, găsiţi informaţii despre domnul care i-a dat nume, găsiţi sistematizări ale acestei tehnologii de manipulare, de impunere, în paşi bine studiaţi şi bine conduşi, până la a deveni legală şi cool, a unei idei oricât de inacceptabile la început. Exemplul cel mai frecvent folosit: canibalismul. Simţiţi o frământare în stomac? E doar un exemplu didactic, înlocuiţi cu alte –isme comportamentale, dintre cele multe cu care v-aţi acomodat deja, dintre cele ce aşteaptă la rând, oricât de aberante vi s-ar părea acum. Nu dau exemple, îmi mărturisesc doar greaţa, la modul acesta, aluziv, şi vă invit să pro-duceţi o listă a aberaţiilor care vă făceau măcar să strâmbaţi din nas acum un deceniu sau două sau trei, multe dintre ele tradiţional imorale sau dezgustătoare, dar care vi s-au impus prin mijloace „profund democratice”, de nu mai puteţi acum nici măcar vorbi-vota, tot democratic, împotriva lor… O tehnologie Overton cere o logistică de o amploare instituţională, ea nu poate fi contracarată cu adevărat la nivel personal. Asta nu ne justifică sau micşorează laşitatea, rămânem complici, pe lipsa noastră de reacţie se contează.
O largă clasă de aberaţii moderne, post-moderne, post-orice, poate fi pusă sub semnul exhibării/ cultivării animalului din om, în dauna zicerii creştine cu „chipul şi asemănarea Domnului”, sub adăpostul ideii de libertate echivalată cu lipsa de constrângeri. Şi de bun-simţ. Cu prisos de vid mintal şi sufletesc – mă întreb, cu oarecare tristeţe, ce poate fi în capul unui mobo-exhibiţionist, participant, de pildă, la o acţiune gen „ziua în care se merge dezbrăcat în metrou”. Şi câte alte „proiecte” similare, cretin-puşteşti, pe care le tratăm de obicei cu îngăduinţă laş-naiv-pedagogică – şi cu greaţă, câtă ne-a mai rămas. Pentru că, ziceam, suntem tare adaptabili – şi zilnic ajutaţi să ne adaptăm la brava lume nouă, planificată a fi un furnicar de homunculi disciplinaţi-amorali-asexuaţi, produşi în retortele alchimismului oengisto-globalizator. Iartă-ne, Demetru Dem. Demetrescule, că ţi-am luat avertismentul à la légère!…
Gheorghe Păun