Brigadierul: Ioane, săptămâna viitoare începe recoltarea.
Ion: Apăi nu ne-o găsi nepregătiţi. Mai ţinem vreo şedinţă?
Preşedintele: Fără şedinţe! Nu vorbe, ci fapte aşteaptă ţara de la noi.
(Ies toţi trei în grup din scenă, continuând să discute cu înflăcărare.)
CORTINA
Am reluat întreaga „piesă într-un act” cu titlul „Nu vorbe, ci fapte!” de Mihai Neagu Basarab, scrisă în mai 1972, publicată pentru prima dată în volumul „Teatru”, apărut la Cartea Românească, Bucureşti, 1974, şi reluată într-un volum-antologie (570 de pagini) având pe copertă chiar titlul piesei, publicat în 2021 la Editura Magic Print, Oneşti.
În volum, piesa acoperă, de fapt, 14 pagini, înaintea celor trei replici de mai devreme aflându-se consistente/parodice prezentări ale personajelor (Preşedintele cooperativei agricole de producţie „Înainte”, din comuna Comoara, judeţul M., Grigorescu Tănase pe nume, Brigadierul Vasile şi Ţăranul Ion), descrierea locului acţiunii, descrierea decorului. Un pepene mare decorează prima copertă – despre recoltarea pepenilor este vorba în dialogul celor trei, iar pe coperta din spate este reluat un consistent paragraf din „O istorie a literaturii române”, volumul 3, de Ion Rotaru (Ed. Minerva, 1987), unde găsim: „Cea mai bună dintre toate [piesele din antologie] ni se pare a fi piesa într-un act «Nu vorbe, ci fapte!», unde verva ironiei de sorginte Jarry sau Urmuz, asezonată pentru circumstanţe, atinge una dintre culmile ei şi indică în autor un posibil prozator cu totul remarcabil. Caragiale, de asemenea, se află în vederile lui. Căci în această mică piesă transformă în curată proză ceea ce numim prezentarea personajelor, acţiunea, decorul etc.” „Umbra” lui Urmuz a fost semnalată cu mult mai devreme, de Florian Potra, în prefaţa cărţii de debut a autorului, „Butoiul lui Diogene şi Mica publicitate”, apărută în 1969, iar Ion Negoiţescu întăreşte aprecierea, în cartea sa „Lampa lui Aladin”, tipărită (dar topită!) pentru prima dată în 1971 – „Are dreptate Florian Potra atunci când…” (Volumul, după cele 22 de piese, conţine şi o serie de articole, prefeţe şi texte de pe coperta a IV-a a volumelor anterioare, unde pot fi găsite multe alte referinţe.)
Revin la autor, pentru a-mi justifica titlul – de ce „pe neaşteptate”? Pentru că eu îl cunoşteam pe domnul Mihai Neagu Basarab („n. 3 mai 1946 în Bucureşti, absolvent al Facultăţii de medicină, de profesie medic psihiatru” – am reluat din nou de pe ultima copertă) ca director al Bibliotecii Române din Freiburg, Germania, unul dintre cei mai eficienţi oameni de cultură români din ceea ce numim de obicei „diasporă”. Am în faţă „Buletinul Bibliotecii Române”, vol. X (XXXI) din 2023, serie nouă, de 650 de pagini mari, „Studii şi documente româneşti” subintitulat, o bibliotecă într-o carte, cuprinzând lucrările prezentate la două sesiuni de comunicări din 2022, plus capitole intitulate Din viaţa asociaţiei, Aniversări, Pagini scoase la lumină, Colaborări din patrie, Recenzii, Revista revistelor – sunt prezentate numere recente ale câtorva zeci de reviste din ţară, inclusiv „Curtea de la Argeş”. Descopăr acum un spirit ludic de anvergură, un veritabil „comesean” al lui (Caragiale şi) Urmuz (textele din finalul cărţii îi amintesc şi pe Eugen Ionescu, Beckett, Marin Sorescu). Iar „urmuzismele” abundă. Deschid cartea la întâmplare: personajele din „Laleaua galbenă” sunt Dragul ei şi Draga lui, în „După meci” apar 12 personaje Ionescu, unul fiind, desigur, rezervă, în „Lecţia de fiziopatologie” („Construcţie anticlasică într-un act”!) apar şase studenţi, unul fricos, unul trist etc., ziarul din „Numai într-un singur exemplar” se numeşte „Every day hip hip hura(h)!” şi aşa mai departe, cu menţiunea că toate aceste bizarerii, tot ca la Urmuz, au trimiteri precise, critice, acide, sunt pline de sugestii. Multe ar mai fi de adăugat, las cititorul să le afle din carte şi, pentru că nu ştiu cum se spune „jos pălăria!” în germană, o spun în româneşte…
Gheorghe Păun