Am semnalat data trecută inadvertenţa de presă privind locul în care a fost tras glonţul, în piept sau în tâmplă (cea dreaptă, ne spune comisarul N. Dezideratu, care precizează şi că pistolul, marca STM, era ţinut în mâna dreaptă – urmuziană ar fi fost împuşcarea în tâmpla stângă, iertare de remarcă glumeaţă în context macabru…), precum şi mai multele inadvertenţe în datarea funestului eveniment – dar mai găsim nepotriviri în relatările din „Filmul documentar al morţii”, titlul dat de Saşa Pană secţiunii din volumul „Urmuz. Pagini bizare”, Ed. Minerva, 1970, pe care l-am mai invocat şi în care mai sunt reluate două documente de interes.
Îl reproduc pe primul, un anunţ din „Universul” din 27 noiembrie 1923: „26 Noembrie/ Adânc întristata familie Dr. Ionescu-Buzău are nemărginita durere de a anunţa moartea iubitului şi adoratului/ Demetru Demetrescu-Buzău/ Magistrat/ Înmormântarea va avea loc Duminică 25 noiembrie 1923, ora 3 p.m. la cimitirul Şerban Vodă (Bellu), în capela căruia se află depuse rămăşiţele.”
Aşadar, în 27 noiembrie apare un anunţ datat 26, care vorbeşte despre înmormântarea care „va avea loc” în 25! (Că în text apare şi „Noembrie”, şi „noiembrie” poate fi intervenţia editorului volumului. Atrage atenţia şi finalul – „…depuse rămăşiţele”, dar aici e „mâna” celui care a scris anunţul, poate cineva din redacţia ziarului.)
Pe aceeaşi pagină în cartea lui Saşa Pană găsim: „Registrul de înmormântări/ 26 noiembrie/ Cimitirul Bellu/ Nr. cor. 358/ Anul, luna, ziua: 1923, noiembrie 24/ Autorizaţia de înmormântare: No. 8886/ Numele, Prenumele: Demetru Demetrescu-Buzău/ Figura 50, locul 3”.
Ce a fost pe 24, a doua zi după sinuciderea de la Şosea? Probabil atunci s-a cerut autorizaţia de înmormântare, „D-l Stoicescu funcţionar superior în ministerul de Industrie şi Comerţ cumnat cu numitul”, cel care a reprezentat familia, după ce a fost „anunţat telefonic prin circa I poliţie” (găsim tot în procesul-verbal al comisarului), era o persoană eficientă, cum este de aşteptat de la un funcţionar superior.
Desigur, toate acestea sunt detalii de „detectivism documentar”, unele pot fi greşeli de tipar de-a dreptul, dar parcă prea se adună multe. Pe de o parte, îmi vine să repet ce am spus şi altădată: de acolo de pe unde o fi fiind el, Mitică îşi zâmbeşte în sine, amuzat, văzând câte „bizarerii” ne-a mai lăsat. Pe de altă parte, tare bine este că există „detectivi” precum Ducu Gheorghiescu, care pot pune ordine (inginerească) în asemenea zone şi, cu ceva noroc şi multă tenacitate-inspiraţie, chiar o fac adesea. [A descoperit deja că anunţul din „Universul” nu e din 27, ci din 26 noiembrie, Saşa Pană a notat greşit.]
Închei, comutând de la timp, la spaţiu. N. Dezideratu scrie: „într-un boschet din dosul Bufetului, în apropiere de şos. Jianu colţ cu str. D-tru Ghica”…, „Adevărul” şi „Dimineaţa” reiau. Şoseaua Jianu este acum Calea Aviatorilor, strada Dimitrie Ghica se numeşte azi Arhitect Ion Mincu. Bufetul este tot acolo, se numeşte Casa Doina. Nu am parcurs (încă) locul la pas, înspre Monumentul Eroilor Aerului, boschete parcă nu se mai văd, dar copaci şi iarbă sunt. Nu ar merita oare aşezat pe aici şi un panou, cu nişte informaţii despre Urmuz şi despre faptul că de acolo şi-a luat zborul spre „infinitul mic”? Întrebare/propunere retorică. Cine să se ocupe de aşa ceva?! Vreo primărie, Uniunea scriitorilor? Pelicanul sau babiţa. Ar trebui început cu îngrijirea mormântului de la Bellu, care e din nou invadat de vegetaţie… Sau, poate, aşa e mai potrivit, mai „miticesc”? Urmuzism peste tot, Urmuz nicăieri – doar un mit…
Gheorghe Păun