În volumul Urmuz, Pagini bizare, Editura Minerva, Bucureşti, 1970, Saşa Pană include cinci fotografii în care apare Urmuz, una „la vârsta de 4-5 ani”, alături de doi fraţi, una din „1914, pe când era judecător la Tulcea”, o fotografie „în mijlocul familiei (30 septembrie 1914)” în care Urmuz apare în uniformă militară, o alta „în 1915, sublocotenent concentrat” (care, cu mare probabilitate, e tot din 30 septembrie 1914, uniforma fiind identică, draperia din spate foarte asemănătoare – nu ar fi prima dată când Saşa Pană a notat grăbit unele date) şi, în sfârşit, fotografia cea mai cunoscută, cea din 1915, care apare şi pe placa de marmură de la mormântul de la Cimitirul Bellu. Descoperirea a încă unei fotografii, la un secol distanţă, nu este deloc un eveniment banal, care poate fi trecut cu vederea – iar un asemenea eveniment chiar s-a întâmplat.
Performanţa îi aparţine lui Ducu Gheorghiescu, care, în cartea „Pe urmele lui Urmuz. Incursiuni biografice”, Editura Nouă, Bucureşti, 2023, pag. 104, mai propune o fotografie, descoperită la vânzare pe internet. Spune Ducu, în secţiunea 4.4. „Mărturii vizuale” (pp. 98-104) a cărţii sale: „În 1913, pe 14 august, patru tineri se fotografiau la atelierul Fotoglob din Bucureşti. Imaginea (Foto 25 [numărul din carte; fotografia este reprodusă alăturat]), intrată printr-o fericită întâmplare în colecţia autorului acestei lucrări, se dezvoltă atipic, descendent, stil scara măgarului din copilărie. Glumeţ, şugubăţ, urmuzian. Cel mai mic dintre ei, cel din dreapta, cu chip de spiriduş şi cu o floare la buzunarul de la piept, ar putea fi Urmuz. Rămâne ca viitorul să confirme sau nu această ipoteză.”
Urmuz era în Bucureşti în vara lui 1913, semnalmentele „spiriduşului” din dreapta corespund (nu prea înalt, smead, mustaţă, cărare, floare în piept…), dar fără o dovadă precisă, rămânem doar cu o posibilă fotografie. Era nevoie de un studiu de specialitate – iar specialistul a apărut (aş zice, printr-o întâmplare norocoasă, chiar dacă „nimic nu este întâmplător”): Aurelian Bădulescu, criminalist de remarcabil palmares (a se vedea un articol de prezentare şi un scurt interviu în revista Poliţia Română, trimestrul III/2023, www.politiaromana.ro/ro/revista-politia-romana, pp. 15-17). Un program de identificare facială a dat o estimare de 83 la sută asemănare, un procent suficient pentru orice… anchetă poliţienească, dar analiza morfo-fizionomică a convins sută la sută că fotografiile din cartea lui Saşa Pană (cele relevante, desigur, nu o punem la socoteală şi pe cea din copilărie) reprezintă aceeaşi persoană ca fotografia achiziţionată de Ducu Gheorghiescu. Detalii care identifică unic persoana apar în toate fotografiile-martor, la fel în cea supusă investigaţiei. Avem aşadar încă o fotografie a lui Urmuz! Felicitări „detectivului” online-arhive-biblioteci Ducu Gheorghiescu, mulţumiri artistului criminalist (de la „forensic art”) Aurelian Bădulescu.
Plecând de aici, ar fi interesant dacă s-ar mai putea identifica şi vreunul dintre ceilalţi trei „pahuci” din fotografie; este plauzibil ca ei să aibă legătură cu biografia lui Urmuz, care încă mai conţine destule necunoscute.
Gheorghe Păun