Orice scriitor cât de cât canonic,
cunoscut, este motiv-pretext de colecţie, cu atât mai mult cu cât este
mai „de demult”, astfel încât obiectele legate de viaţa şi opera sa sunt
mai rare, mai greu de procurat. Iar dacă scriitorul respectiv are o
biografie puţin cunoscută, eventual „misterioasă”, el devine şi mai de
interes pentru colecţii (ca să includ şi bibliotecile) şi colecţionari.
Urmuz este tipic din toate aceste punct de vedere, plus că a scris
puţin, s-a fotografiat rar, ca un introvertit ce era, multe dintre
manuscrisele sale – mă gândesc mai ales la partituri – s-au pierdut,
probabil definitiv. Manuscrise (vreo duzină, dar cu multe versiuni),
scrisori (trei), cărţi poştale (vreo opt), fotografii (până de curând,
cinci, una copil) au rămas foarte puţine şi sunt, majoritatea, în
posesia unor colecţionari bucureşteni (în principal, urmaşii lui Saşa
Pană). La cele cinci fotografii cunoscute s-a mai adăugat acum doi ani
una, incertă până la validarea ei prin mijloace… poliţieneşti (a se
vedea istoria ei în revista „Curtea de la Argeş” din iulie 2024),
depistată pe internet şi achiziţionată de Ducu Gheorghiescu. Desigur,
toate acestea, plus publicaţii şi traduceri mai vechi sunt piese tipice
de colecţie, importante şi pentru istoria literaturii.
Mai multe piese noi de colecţie au
fost produse în Anul Urmuz 2023, când s-au împlinit 140 de ani de la
naşterea şi 100 de la moartea lui Urmuz. Cu prilejul Simpozionului
Internaţional organizat cu acest prilej, au fost oferite participanţilor
o serie de piese de serie mică: o medalie de bronz, o insignă, un
certificat asociat medaliei, având şi rolul de diplomă de participare,
purtând pe copertă o xilogravură realizată de artistul plastic, membru
al Academiei Române, Mircia Dumitrescu, având alături semnătura
artistului şi numărul de ordine al certificatului, de la 1 la 100,
numărul total al medaliilor.
Tot atunci a fost lansată şi
antologia Urmuz, „Pâlnia şi Stamate X 24” (Editura Bibliostar, Râmnicu
Vâlcea, 2022), incluzând 23 de traduceri ale „romanului în patru părţi”,
plus versiunea în limba română, de aici numărul de pe copertă. Au fost
tipărite 100 de exemplare, numerotate şi semnate, cu scopul explicit de a
deveni obiecte de colecţie.
În 2023 a fost produs şi un album de
excepţie, în 200 de exemplare, bilingv, româno-englez, „Pe Argeş în
Sus. De la Meşterul Manole la Urmuz”, realizat de ROMFILATELIA,
Bucureşti, la iniţiativa Consiliului Judeţean Argeş. El conţine, printre
altele, şi cele două timbre produse cu acest prilej, precum şi un plic
„prima zi” francat cu aceste timbre. Un timbru cu imaginea lui Urmuz mai
fusese produs şi în 2018, într-o serie scurtă, „Scriitori avangardişti
români” (Urmuz, Geo Bogza, Gellu Naum). Timbrele recente reiau portrete
şarjate ale lui Urmuz, dintre cele peste 200 adunate de Nicolae Ioniţă
de la graficieni din zeci de ţări. Un album consistent a fost editat de
N. Ioniţă, sub egida Muzeului Literaturii Române, Bucureşti, 2023:
„Scriitori români văzuţi de mari graficieni ai lumii. URMUZ”, albumul
însuşi meritând a fi colecţionat, chiar dacă nu a apărut într-un tiraj
mic/numerotat.Şi, cum este oarecum de aşteptat, povestea merge mai departe!
Spre finalul anului 2023, s-a produs
o carte de colecţie, ediţie bibliofilă, în numai 50 de exemplare
semnate de realizator, Florin Burican, „Pagini bizare”, opere complete,
având şi o consistentă introducere în urmuzologie scrisă de profesorul
Lucian Costache. La jumătatea lunii noiembrie, am primit de la dl F.
Burican exemplare noi, ediţie revizuită (Editura PIM, Iaşi, 2025), parcă
şi mai elegantă decât ediţia anterioară – coperta este reprodusă
alăturat (pe copertă, portretul lui Urmuz, văzut de Romulus Harda). Şi
de data aceasta, tehnoredactarea şi coperta aparţin artistului plastic
Mihai Cătrună, care semnează fiecare exemplar. Bucuria colecţionarilor
este, desigur, şi bucuria realizatorilor. Şi a tuturor urmuzofililor.
Gheorghe Păun