Jurnal de copilărie şi adolescenţă, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1987
Jurnalul acoperă anii 1923–1932. În însemnările din anii 1927, 1928 se fac multe referiri rapide la revista Urmuz – concept, producere, tipărire, ecouri – dar nu le reiau aici. În schimb, sunt reproduse consemnările legate de volumul cu „operele complete” urmuziene editat de Saşa Pană în 1930, reţinând numai frazele relevante pentru subiect.
Joi 2 octombrie [1930]
Cu Saşa şi Edy[1], spre seară, pe strada Apolodor, la mama lui Urmuz, care tocmai venea de la cimitirul unde este îngropat. Vedem camera în care a dormit, fotografii. O vizită emoţionantă. Saşa e hotărât să adune pe cheltuiala lui personală toate bucăţile lui Urmuz pe care îl va da la tipar „chiar săptămâna viitoare”. Extraordinar.
Vineri 10 octombrie
După prânz cu Saşa la mama lui Urmuz. Ea nu era acasă. O fată a ei, o individă care caută râcă, de care am fost informaţi că trebuie să ne ferim. (…)
Cu Saşa la Voronca. Se pune la punct tipărirea volumului Urmuz care se va da chiar mâine la cules.
Duminică 12 octombrie
La prânz mâncăm într-o lăptărie. Apoi la Teatrul Naţional, prin dos, în cabină la actorul Mărculescu; ne dictează o poezie, Cronicari, de Urmuz, care n-avea nici un manuscris, fiind ştiută pe dinafară doar de câţiva. (…)
La 15h, la mama lui Urmuz. Îi veniseră de la Turnu Severin, de la o fată a ei, nişte caiete ale lui Urmuz. Ni le dă, dar după o serie întreagă de interogări, asigurări de identitatea noastră etc. Autorizaţia pentru tipărirea volumului n-o iscăleşte, rămânând să se consulte cu fiicele ei. Şi totuşi, Saşa va pierde aici bani. În fine! Caietele conţin vreo cinci sute[2] de cugetări, la prima vedere, plate, şi o bucată nouă, Fuchsiada. (…)
La miezul nopţii, m-am întors cu tramvaiul. Saşa transcria din Urmuz.[3]
Luni 13 octombrie
Dimineaţa, pe obişnuita bancă, pe un timp frumos termin articolul despre Urmuz. După prânz, la mama lui. Dar aceasta, probabil instigată de cineva, începe să vorbească despre „drepturi de autor”, „proprietate literară” şi mai cere termen până sâmbătă pentru a semna autorizaţia.
Marţi 14 octombrie
Saşa a fost la mormântul lui Urmuz şi la şosea, la boschetul în care s-a sinucis. (…) Mă plimb prin centru vizionând femei – şi o nelinişte sexuală bântuie în mine – până la 22h, când mă întorc acasă şi îl găsesc pe Saşa lucrând la Urmuz.
Miercuri 15 octombrie
De dimineaţă până la 3h după prânz lucrez un fel de biografie a lui Urmuz. O îndoială că ar fi atât de formidabil pe cât îl socotim. Dar nu-i decât o pendulare, poate firească, a spiritului.
Saşa îmi propune să rămân încă două săptămâni, până va apare volumul şi no. Închinat lui Urmuz. Accept, dar nu ştiu cum am s-o scot la capăt. (…)
La 22h la Edy. Se discută ce titlu să se dea cărţii lui Urmuz. Eu în opoziţie cu el. Apoi, printre cele 500 de cugetări banale ale lui Urmuz este una cu caracter antisemit şi după citirea ei văd cum lui Edy îi piere elanul iniţial. Câteva minute am o atitudine care desigur că-l răceşte faţă de mine. Din care pricină capăt febră. Deliberez cu mine însumi, prietenia lui îmi este foarte preţioasă.
Joi 16 octombrie
Mă gândesc să-i scriu o scrisoare lui Voronca. Dar renunţ. Dimineaţa, în chioşcul de aici adaug un P.S. la articolul despre Urmuz, în care arăt ezitările mele faţă de el.
Vineri 17 octombrie
Banca de la podul Elefterie. Apoi în oraş, la tipografie. Saşa, Nesty. Preocupat de o frază care trebuie pusă în fruntea volumului Urmuz.
Sâmbătă 18 octombrie
La 16h cu tramvaiul – nu mai mersesem de mult – cu Saşa în centru. Îl aşteptăm pe Voronca, dar nu îl întâlnim. Era vorba de hârtie pentru carte. La mama lui Urmuz, care – se vede că a fost sfătuită în sensul acesta – iscăleşte autorizaţia pentru tipărirea cărţii.
Marţi 21 octombrie
La prânz acasă. Apare şi Saşa de la tipografie unde s-a tras prima coală din cartea lui Urmuz.
Vineri 24 octombrie
La tipografie, unde Saşa – care poartă melon – trage a doua coală din cartea lui Urmuz. Momente oarecum istorice.
Luni 27 octombrie
Dimineaţă, la tipografie să văd dacă se lucrează la tipărirea celei de-a treia coli din cartea lui Urmuz. (…)
La 19h din nou la tipografie unde cam trăseseră chiulul. Stau până la 23h pentru a-i sili să culeagă totul. Apoi acasă, oarecum frig.
Sâmbătă 1 noiembrie
După prânz – pâine, şuncă – din nou la tipografie. Volumele Urmuz sunt gata. Cu gesturi de o linişte care mă jigneşte, Saşa pune să fie numerotat exemplarul numărul 1 şi-l împachetează. Credeam că vrea să i-l ducă lui Voronca. Dar întrebat îmi răspunde: „pentru sora”. Magdalenei! Numărul 1!
Deşi cu oricare carte a mea aş fi făcut la fel, ei dându-i exemplarul cel mai de preţ, gestul lui îmi displace. Când ne despărţim, pe primul plan al conştiinţei mele începuse o rupere şi o degringoladă. (…)
Afară frumos şi seară. Un suspin adânc şi cu mine suspină stelele. Gândurile aleargă în creier cu viteze uluitoare. Eu. Viaţa, Saşa, Magdalena, Unu, Urmuz, Bucureşti. Totul.
Vineri 7 noiembrie
Poştaşul îmi aduce un pachet cu cartea lui Urmuz, exemplarul numărul 25, şi două numere din revistă cu inadmisibila frază la Vestiar.
[1] Ilarie Voronca.
[2] Saşa Pană copiază cugetările cu numerele 578 şi 579, deci erau, de fapt, vreo şase sute în total…
[3] Nu este explicit spus, dar se pare ca acele caiete cu cugetări au rămas, cel puţin pentru o vreme, la Saşa Pană.