Scriu aceste rânduri la câteva ore după o frumoasă întâlnire dedicată Zilei Naţionale a lui Brâncuşi, 19 februarie, ziua sa de naştere (Hobiţa, 1876), întâlnire organizată de Muzeul Municipal Curtea de Argeş. A vorbit mai întâi criticul şi istoricul de artă Luiza Barcan, plecând de la aforismele lui Brâncuşi, strânse în volumul trilingv, româno-franco-englez, Aşa grăit-a Brâncuşi (Scrisul Românesc, Craiova, 2011), de Sorana Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care l-a ajutat pe Brâncuşi să ridice Coloana Pomenirii fără Sfârşit, numele originar al Coloanei de la Târgu-Jiu. A urmat ÎPS Calinic Argeşeanul, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, autor, cu ceva ani în urmă, a unei broşurele Pace şi bucurie cu Brâncuşi, extinsă şi inclusă într-un volum bibliofil apărut în 2021 la Editura Fundaţiei Calinic Argeşeanul, Oeşti Pământeni, cu titlul Brâncuşi şi psalmul creaţiei (urmat de traducerile în engleză, franceză şi italiană). Zic bibliofil, privind calitatea editorială şi, de asemenea, bogata ilustraţie: fotografii din viaţa lui Brâncuşi, ale operelor sale, ale copertelor unor cărţi care-i sunt dedicate. Doi buni cunoscători ai vieţii şi operei lui Brâncuşi, doi profesionişti, înaltul ierarh fermecând ca totdeauna şi prin retorică şi spontaneitate – şi dăruind fiecărui participant un exemplar al cărţii recente.
Atins de urmuzofilie cum sunt, am avut un frison aproape continuu. Foarte multe fraze rostite cu referire la Brâncuşi puteau fi transpuse asupra lui Urmuz sau trimiteau la scrierile acestuia, foarte multe detalii din biografia artistică a lui Brâncuşi „rimează” cu detalii din biografia lui Urmuz. I-am mai asemuit pe cei doi, dar acum multe legături noi am întâlnit – începând cu chiar titlul cărţii de aforisme, replică la Aşa grăit-a Zarathustra a lui Nietzsche, carte şi filosof care mult l-au influenţat pe Urmuz. De altfel, Eliza (căsătorită) Vorvoreanu, sora lui Urmuz, spune în însemnările sale despre viaţa „legendarului” ei frate: „Lui Urmuz nu-i scăpa nicio expoziţie, niciun muzeu nevizitat: Grigorescu, Luchian, Aman, Andreescu erau încântarea lui. Îmi aduc aminte să într-o expoziţie ocazională se găsea Cuminţenia pământului a lui Brâncuşi. În repetate rânduri s-a dus s-o vadă, s-o studieze; îl minuna tot ce era nou şi desăvârşit în artă (şi-n ştiinţă), descoperiri, invenţii etc.”
Lista asemănărilor este lungă (desigur, şi multe deosebiri între cei doi pot fi găsite): pasiunea puternică şi constantă pentru muzică (interpreţi amândoi, Urmuz şi compozitor); cultură bogată (mitologie, filosofie, ştiinţă chiar); înnoitori geniali ai domeniilor lor, dar fără a fi iconoclaşti, negativişti, demolatori; căutători ai esenţei („Eu sculptez zborul, nu pasărea” – Brâncuşi), ai perfecţiunii, şlefuitori până la extrem ai materialului (să ne amintim de multele versiuni ale manuscriselor lui Urmuz); critici ai politicii şi micimilor omeneşti, autori de cugetări-aforisme (mai mult orale la Brâncuşi, dar consemnate de cei din jur, pierdute cele ale lui Urmuz, deşi au fost scrise); posteritate mereu crescătoare, ca faimă, volum al exegezelor; au dat naştere, alături de Eminescu, la domenii de cercetare care le poartă numele (eminescologie, brâncuşiologie, urmuzologie); psihologii complexe, singuratici în esenţă, dar înconjuraţi de mulţi amici; imitaţi, dar imposibil de imitat cu adevărat…
„Frisonului” din sala Muzeului mi se adaugă acum un nou frison, când descopăr pe internet „istoria” legiferării Zilei Naţionale a lui Brâncuşi, mai precis, o frază din motivarea legii, care vorbeşte despre „o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru”. Pelicanul sau babiţa, dicteu suprarealist sau urmuzism parlamentar incult?… Nici nu mai comentez bazaconia, noroc că legea a trecut (la a doua încercare!) şi astfel avem ocazia, ba chiar datoria, să-l cinstim, măcar de ziua lui (…), pe unul dintre românii cei mai cunoscuţi în lume. Un ţăran din Gorj care a deschis la Paris „o filială a Mănăstirii Tismana” (Brâncuşi către Petre Pandrea). Pace şi bucurie, aşadar!
Gheorghe Păun