Titlul anterior trimite direct la volumul „Alfabetul doamnelor. De la doamna B. la doamna T.”, publicat de Ioana Pârvulescu la Editura Humanitas, Bucureşti, în 2021 (ediţie revăzută şi adăugită). Mi l-a semnalat, cu imbatabila şi de nerezistat informaţie că „este vorba şi despre Urmuz acolo”, dl Ioan Crăciun, vechi şi eficient prieten şi colaborator al revistei. Drept care cartea a cărei copertă apare în imaginea alăturată îmi stă acum pe masă… O explicaţie din cuvântul-înainte al autoarei (pag. 6): „Cartea oferă o tipologie a personajelor feminine din literatura română, de la doamna B. a lui Negruzzi la doamna T. a lui Camil Petrescu. Combină critica şi istoria literară cu istoria mentalităţilor, sociologia cu istoria culturală, experienţa de viaţă cu cea de bibliotecă; în fond, cam tot ce folosim când citim şi judecăm literatura, fără mânie şi părtinire.”
Surpriza – deloc surprinzătoare totuşi – este că pâlnia lui Stamate, din „romanul în patru părţi” numit aproape aşa, este trecută în şirul doamnelor inventariate în carte. De fapt, Ioana Pârvulescu, o bună cunoscătoare a lui Urmuz, căruia i-a dedicat mai multe articole în reviste şi secţiuni în cărţile sale, vorbeşte despre mai multe ipostaze ale femeii care apar în scrierile lui Urmuz, sub diferite „materializări”. Citez de la paginile 149-150 ale cărţii: Pâlnia „nu e numai un personaj, ci şi o convenţie, însăşi convenţia feminismului. Ea este polul feminin al poveştilor de dragoste, (…) ea este frumoasa din cuplurile exemplare. (…)” „Înainte de ea, eroul Stamate a mai cunoscut femininul în două ipostaze: soţia lui (femininul casnic şi legitim) şi sirena (ispita căreia ştie să-i reziste). Familia lui Stamate este unită. (…) Un tablou de familie fericită, în care nevasta e în rolul mic pe care literatura i l-a oferit dintotdeauna. Ea este şi mamă, deci, pentru contrast, viaţa lui Stamate are nevoie de curtezană. Romanul e, până aici, realist, cu accente naturaliste (în prezentarea relaţiilor tată-fiu).”
„Sirena, a doua variantă a femininului, este curtezana. (…) Se declanşează conflictul clasic, cel dintre datorie şi pasiune, în care eroul, filosoful serios şi cast, alege datoria, deşi sirena devenise tot mai provocatoare. (…)”
„De aici încolo începe romanul de dragoste, romanul psihologic.” Apar „divinii fiori ai dragostei” (citat din textul lui Urmuz), „iar pâlnia devine un simbol”. Dar „deznodământul fiinţelor de sex femeiesc din viaţa filosofului e trist. Soţia devotată e cusută în sac. (…) Pâlniei şi fiului trădător (romanul trădării are nervuri psihanalitice) li se face vânt în Nirvana. (…) Despre sirenă nu se mai ştie nimic, dar nu e exclus ca pâlnia să fie un avatar el ei.”
Să nu uităm că întreg „romanul” are vreo două pagini şi jumătate…
Analiza continuă cu o secţiune intitulată „Invenţiile celibatarului Mitică”, în care apar şi alte… doamne, diferite de soţia, sirena şi pâlnia lui Stamate. Apar mai multele soţii ale lui Algazy, nu se spune câte, cel puţin una având formă de mătură, mai este soţia din „Plecarea în străinătate”, care-şi bănuieşte soţul că ar avea „legături de inimă” cu o focă, iar personajul din „După furtună” îşi ia de nevastă o găină. „Găina e a patra variantă a muierii absurde, după tunsa nevastă a lui Stamate, după bătrâna nevastă geloasă a călătorului în străinătate, după mătura lui Algazy.”
„Până la romanul urmuzian nimeni n-a mai subliniat cu linii atât de groase afinităţile dintre comedie şi tragedie, împăcate deplin în absurd. Intuiţia urmuziană va fi îmbogăţită de piesele lui Eugen Ionescu”, conchide Ioana Pârvulescu. Închei şi eu cu uimirea dintotdeauna în privinţa densităţii „paginilor bizare” ale lui Urmuz, a „latenţelor sale interpretative” (Lucian Costache). Şi, ca în Caragiale, îl alint admirativ: Al dracului Mitică!…
Gheorghe Păun