Este vorba, desigur, despre celebra „Cronicari”, numită fabulă de Urmuz, adesea considerată antifabilă de criticii literari, dar prefixul anti- e doar o improvizaţie, aici avem un „miticism”, o „parodie a parodiei” (termen-cheie în cărţile „Urmuz sau despre paradox” ale profesorului Lucian Costache), de aceea prefer să folosesc un cuvânt ad-hoc, acela de urmuzofabulă. Prescurtez UF mai jos. Iar calculul din titlu are următoarea explicaţie: o UF de Urmuz, prototipul, 77 de Romulus Sălăgean, formând volumul „Absurdistan sau Tzara lui Urmuz”, Editura Euro-Vida M., Bucureşti, 2000, plus o UF de Şerban Foarţă, apărută în revista „Urmuz”, no. 5-6, 2019 (există o asemenea revistă, seria a doua, apare tot la Câmpina, unde a apărut şi prima serie, în anul 1928; atunci era îngrijită de Geo Bogza, acum de Florin Dochia). Despre revistă voi mai vorbi, aici adaug doar câteva cuvinte despre carte. „Antifabule” îşi numeşte R. Sălăgean producţiile, toate imită originalul, până la detalii (încep cu „cică”, au pe la mijloc un dialog şi la final un îndemn, mai toate au 16 versuri, doar câteva adaugă un rând sau două). În plus, „toate cuvintele din volum ortografiate cu majuscule sunt titluri autentice de ziare sau reviste”, scrie la pagina 4 – şi sunt extrem de multe asemenea titluri scrise cu majuscule. Fiecare fabulă are, firesc, şi o „morală”, de data aceasta o „Minima moralia”. Detaliu (semnificativ?): cartea omonimă a lui Andrei Pleşu a apărut în 2006. Alt detaliu (nostalgic?): volumaşul lui R. Sălăgean (84 de pagini) costa, în anul tipăririi, 18.000 de lei!
Ar merita reluate multe piese din carte. Au haz, sunt grijuliu scrise, se fac aluzii critic-ironice la politică, la vremurile curente, sunt absurde cu măsură – evident, nu au „adâncimea” fabulei lui Urmuz, cea care a motivat mai multe analize-„descifrări”, pe pagini întregi.
Nu intru în amănunte, prefer să reproduc fabula lui Urmuz, chiar dacă este posibil ca cititorul s-o ştie pe de rost, după care voi relua replica lui Şerban Foarţă, care are şi un titlu, „De te fabula naratur”, urmat de (I), ceea ce sugerează (cel puţin) o urmare. Trimiterea la sfârşitul lui Urmuz este evident, ceea ce măreşte interesul pentru poem.
Aşadar, prima UF şi ultima UF din „suma” 1 + 77 + 1:
Cronicari
Fabulă
Cică nişte cronicari
Duceau lipsă de şalvari.
Şi-au rugat pe Rapaport
Să le dea un paşaport.
Rapaport cel drăgălaş
Juca un carambolaș,
Neştiind că-Aristotel
Nu văzuse ostropel.
„Galileu! O, Galileu!
Strigă el atunci mereu –
Nu mai trage de urechi
Ale tale ghete vechi.”
Galileu scoate-o sinteză
Din redingota franceză,
Şi exclamă: „Sarafoff,
Serveşte-te de cartof!”
Morală
Pelicanul sau babiţa.
De te fabula naratur (I)
Cică nişte plumbi săraci
Duceau lipsă de trăgaci;
Şi-au rugat un grefier
Să le dea cocoş de fier.
Grefieru,-ntr-un boschet,
Juca bumbi c-un pistolet,
Neştiind că Aristeu
Nu văzuse aşa zeu.
„Revolver! O, revolver!
Strigă el atunci sever –
Nu mai trage-acum, şi tu,
Chiulul de la randevu.”
Revolveru,-n loc să tacă,
Scoate-un bot prelung din teacă
Şi exclamă: „Scaramouche,
Serveşte-te de cartuş!”
Morală
D. Demetrescu-Buzău sau Urmuz.
Cuvântul „zeu” are o notă de subsol, celebra „odă” dedicată revolverului: „Suveran al lumii, trebuie să mă închin ţie, căci fără un creier care s-o ceară, Divinitatea nu mai poate avea rost; iar tu eşti cel care poţi dispune cum vrei de acel creier!… Tu eşti deci Zeul cel mai puternic!” (Urmuz, iulie 1914)
Gheorghe Păun