A existat o asemenea revistă – şi ea a fost readusă la viaţă de curând şi continuă să apară.
Seria dintâi a fost înfiinţată în ianuarie 1928, deci la patru ani şi două luni de la sinuciderea lui Urmuz. Se publicaseră mai toate „schiţele şi nuvelele… aproape futuriste”, dar nu şi „Fuchsiada”, cea apărută pentru prima dată în volumul editat în 1930 de Saşa Pană, dar Urmuz era suficient de cunoscut printre avangardişti pentru a deveni nume de publicaţie. Pe prima pagină a primului număr (se găseşte pe internet, se şi vinde printre colecţionari, cu un preţ de pornire al licitaţiei care chiar indică raritatea şi valoarea „de piaţă” a piesei) scrie că avem o „Revistă de avangardă” care apare la Câmpina sub direcţia lui George Bogza, cunoscut acum ca Geo Bogza. Tot directorul semnează şi textul de pe prima pagină, „mai degrabă manifest decât program estetic” (Academia Romană, „Dicţionarul general al literaturii române”,Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2009, literele Ţ/Z, pag. 133; a apărut de curând o nouă ediţie, lărgită). Reiau din Dicţionarul citat mai devreme o scurtă descriere a orientării revistei: „[Revista] U[umuz] se lansează cu fervoare negativistă şi intransigenţă, trezind ecou în presa vremii. Fără opţiunea unei orientări explicite în peisajul experimentalist al avangardei, revendicându-se doar din izolarea orgolioasă şi originalitatea şocantă a patronului spiritual al cărui nume în poartă, [revista] adoptă maniera suprarealismului, curent care din anul 1928 atrage cam toate grupările avangardei româneşti, deşi termenul ca atare nu apare în articole, înlocuit prin noţiunea mai generală modernism”.
Din descrierea exemplarului licitat pe internet înţelegem că primul număr avea numai patru pagini, la paginile 2 şi 3 apărând texte, mai ales poeme, de Paul Eluard, Geo Bogza, F.T. Marinetti (autorul manifestului futurismului), Gheorghe Dinu şi Ilarie Voronca, iar pagina din spate fiind dedicată prezentării unor reviste culturale.
Câteva rânduri din textul intitulat chiar „Urmuz”, publicat de Geo Bogza pe prima pagină:
„Dar scoarţa terestră obligă la zile cu preocupări mercantile până la abrutizare. Atunci Urmuz pare un vis absurd şi adesea ruşinea că ai fraternizat cândva cu un nebun menit să fie înghiţit chiar de întunericul clipei următoare dispariţiei lui.
Şi totuşi nu e aşa.
Urmuz trăieşte încă.
Prezenţa lui printre noi, sfârc care biciuieşte conştiinţele. În bezna sufletului urmărim aplecaţi adânc urmele pe care paşii lui i-a lăsat zgâriind violent pământul trivializat prin clişeism. (…)
La răspântia secolului, Urmuz spânzurat: semafor semnalând dezechilibrul tuturor celor aplecaţi atent la zgomotele venind din abisuri sufleteşti.
Lucrând în colţul obscur, pe când noi ne încălzeam la lumina unui soare fals. El a deschis robinetele frigului care acum cuprinde pe toţi.”
Au apărut în total numai cinci numere, ultimul, în iulie 1928. De la numărul al treilea, revista a devenit, scrie în antetul copertei, „Vitrină de artă nouă” şi sub această siglă a fost reînfiinţată în ianuarie 2014 seria a doua, tot la Câmpina, sub egida Bibliotecii Municipale „Dr. C.I. Istrati” şi sub îngrijirea scriitorului Florin Dochia. De data aceasta, o serie durabilă, apare şi astăzi, de obicei şase numere pe an, majoritatea de 48 de pagini, dar şi unele mult mai cuprinzătoare. Noua serie nu avea cum să fie prinsă în ediţia anterioară a „Dicţionarului general al literaturii române” – la ediţia recentă nu am ajuns încă, voi reveni dacă va fi cazul.
Gheorghe Păun