Desigur, întrebarea nu este bine pusă, mai rezonabilă este „Câte scrisori scrise de Urmuz se cunosc?” Paradoxal – cum e personajul nostru atunci când nici nu te aştepţi – nici aceasta nu e o chestiune uşor de lămurit. La pagina 18 a monografiei sale Urmuz (Editura Dacia, Cluj, 1970), Nicolae Balotă spune: „Ne-au rămas câteva – mai exact opt scrisori (în majoritate cărţi poştale) trimise de Urmuz mamei şi surorii sale Eliza – Lizica – Vorvoreanu.” Nu ştiu dacă nu cumva criticul număra şi scrisoarea către Arghezi (deci nu trimisă mamei sau surorii), dar se potriveşte cu faptul că Saşa Pană şi, ulterior, Ion Pop, prezintă în volumele de care s-au îngrijit câte şapte cărţi poştale.
Interesant este însă că sunt cunoscute, de fapt, OPT cărţi poştale. Mi-a semnalat-o pe a opta, neinclusă în volumele amintite, dl George Corbu, „urmuzolog” vechi, dedicat, colecţionar de publicaţii legate de Urmuz – inclusiv al unei cărţi poştale pe care i-a încredinţat-o Eliza V. Vorvoreanu.
Povestea e surprinzătoare: dl Corbu a semnalat-prezentat această carte poştală încă din 1972, în revista Manuscriptum (anul III, nr. 3(8)), dând imaginea şi textul explicit şi, totuşi, informaţia a rămas ignorată până astăzi. Cum se explică acest lucru este greu de spus, fapt e că ea nu apare nici în recentul volum româno-italian Urmuz. Schiţe şi nuvele aproape… futuriste şi alte scrieri (Editura Zodia Fecioarei, Piteşti, 2022), cu studiul introductiv şi traducerea în italiană de Giovanni Rotiroti… Mea culpa pot zice, pentru că în martie 2022, am primit de la dl Corbu copia acestei cărţi poştale… Imaginea este a Cetăţii albe – Cetatea lui Ştefan cel Mare, iar textul este următorul:
„Budaki – 7/VIII/923 [deci cu trei luni înainte de sinucidere]/ Iubită Mamă,/ Îţi scriu tot din Budaki, unde am rămas în continuare la cură. Am până acum la activ mai mult de douăzeci de băi de nămol la soare./ Efectul curei e minunat deşi pentru moment mă simt slăbit, obosit din cauza iodului. Te rog nu te nelinişti de mine. Ştiu foarte bine să mă păzesc de tot ce trebuie. Cauza întârzierii primei mele scrisori se datoreşte împrejurării că am ajuns aici după 3 zile de drum, iar scrisoarea mea a trebuit să facă alte 3 zile pentru a-ţi parveni./ La 13-15 cor. voi sosi în Bucureşti./ Până atunci îţi zic/ La revedere şi/ Te îmbrăţişez cu drag,/ Mitică”
Semnalez aşadar din nou această carte poştală, reluând mai multe rânduri semnificative ale dlui George Corbu din numărul menţionat al revistei Manuscriptum:
„Şi tot în vremea asimilării lui Urmuz am avut îndemn şi reazim în înţelepciunea doamnei Eliza V. Vorvoreanu, sora lui Urmuz.
Ea făcuse să apară unele spicuiri – relevante şi indestructibile – din adevărata existenţă a lui Urmuz (Argeş, II, nr. 3, martie 1967, p. 11) sub titlul Amănunte inedite despre Urmuz. Tot ea mi-a dăruit o copie (a doua), cu note adăugate, a articolului apărut în Argeş şi mi-a arătat un număr, redus, de cărţi poştale adresate familiei, consimţind să se despartă pentru totdeauna de una dintre acestea.
Încredinţez lectorilor revistei Manuscriptum această epistolă a lui Urmuz. E vorba despre o carte poştală expediată mamei sale, cu trei luni înaintea tragicului eveniment, petrecut la 23 noiembrie 1923. Regretul este de a nu fi făcut-o mai din vreme. A fost pierdut astfel prilejul de a integra acest document printre cele, puţine, publicate de editorul acestuia, poetul Saşa Pană (Urmuz, Pagini bizare, Minerva, 1970).”
Să sperăm că de-acum epistola va fi luată în seamă, să sperăm că şi alte scrieri ale lui Urmuz vor ieşi la iveală în contextul anului aniversar-comemorativ 2023.
Gheorghe Păun