La finalul masivei monografii Urmuz sau Despre paradox (două volume, însumând aproape o mie de pagini) a profesorului Lucian Costache, apărută în 2020 la Ed. Zodia Fecioarei din Piteşti, se găseşte o bogată bibliografie de profil, pe care, în pregătirea Anului Urmuz 2023, am tot actualizat-o/îmbogăţit-o. Era deja impresionantă, dar are un ritm de creştere şi mai impresionant – şi nu e numai urmare a rubricii „Urmuziana” din revista Curtea de la Argeş… De aici, ideea simplă de a încerca o statistică pe decenii, chiar dacă aproximativă ca orice statistică. Zis şi făcut – şi am aflat că: după vreo duzină de articole mult elogioase ale celor care şi l-au asumat pe Urmuz ca „înainte-mergător” în anii ’30, au urmat două decenii de „linişte” aproape totală, explicate de război (anii ’40) şi apoi de instaurarea comunismului („obsedantul deceniu”), când numai George Ciprian scrie despre Urmuz, prin memoriile sale, şi Tudor Vianu, „în trecere”. Anii ’60 cunosc însă un reviriment neaşteptat, cantitativ şi calitativ în acelaşi timp. Pentru a justifica al doilea adjectiv, menţionez numele celor care i-au dedicat articole sau părţi consistente din articole: Paul Anghel, G. Călinescu, Nicolae Balotă, G. Ciprian, Valeriu Cristea, Ovid S. Crohmălniceanu, Mihail Diaconescu, Eugen Ionescu, Saşa Pană, Ion Pop, Marin Sorescu. După aceea, interesul s-a stabilizat la cote înalte: în fiecare dintre următoarele trei decenii, până la final de mileniu, cu mult peste 20 de autori au scris despre Urmuz.
Întrebarea este, aşadar, ce s-a întâmplat în anii ’60? La noi şi în lume. Întrebare complexă, schiţez doar părţi de răspuns: se ieşise din stresul şi sărăcia războiului, situaţia internaţională se stabilizase, se simţea un oarecare „dezgheţ” şi în România, se revenise la căutarea de drumuri noi în literatură şi alte arte, comunicarea şi limitele acesteia deveniseră preocupări tot mai acute – şi am ajuns astfel la teatrul lui Eugen Ionescu, tocmai dedicat unor asemenea teme încă de la celebra Cântăreaţa cheală. Este cel care în 1965, în Precursori români ai suprarealismului, şi-l asumă explicit ca înaintaş pe Urmuz, îl şi traduce în franceză. Simultan însă, în România, Urmuz era redescoperit şi valorificat de numele mari amintite mai devreme. Exact în 1965 apărea şi cărticica lui Augustin Z.N. Pop, „conferenţiar universitar la Institutul Pedagogic Piteşti”, Din istoria culturii argeşene, unde Urmuz este prezentat astfel: „Nu numai înaintaş al poeziei noastre moderniste, dar şi precursor al suprarealismului în lume”. Cunoştea autorul scrierea lui Eugen Ionescu?
Greu de spus, dar sigur o cunoştea Miron Grindea – şi aici voiam să ajung, la ADAM, International Review, pe care acesta o scotea, în Anglia, de mai mulţi ani, „one-man performance”, spune admirativ Oliver Edwards în The Times. Am în faţă numărul triplu 322-23-24 din 1967, dedicat lui Urmuz şi lui… Picasso! Articolul de fond, semnat The Editor şi intitulat Urmuz – and „cet homme de toujours”, începe astfel: „Urmuz, scriitorul român a cărui operă redusă dar extraordinară apare aici pentru prima dată în engleză, poate fi foarte bine acceptat de admiratorii din Vest ca unul dintre înaintaşii suprarealismului”. Sunt traduse toate paginile bizare, inclusiv fabula Cronicari, iar la finalul revistei apar şi trei exegeze scurte, semnate de Mira Baciu-Simian, Valeriu Cristea, Matei Călinescu. Repet: o revistă care apărea în Anglia, editată de un român care era prieten cu Picasso… Este evident că o asemenea publicaţie, despre care nu am prea văzut să se vorbească, a contribuit mult la promovarea lui Urmuz în ţările de limbă engleză.
Închei amintind doar pe scurt (pentru că e din alt deceniu…) o publicaţie similară, dar apărută în Franţa, la Universitatea din Montpellier, Dialogue. Revue d’études roumaines. Numărul 7 din 1981 este dedicat „Aspectelor româneşti ale avangardei”, cu Urmuz, Ilarie Voronca şi Benjamin Fondane „personaje principale”. De interes urmuzian direct este, în primul rând, articolul Les „jeux” d’Urmuz, de Nicolae Creţu, aparent, şeful comitetului de redacţie.
Chiar este impresionantă bibliografia Urmuz!…
Gheorghe Păun