Două citate din Saşa Pană

Cu ocazia expoziţiei Urmuz din 18 martie, am primit de la dl Vladimir Pană cartea tatălui său, primul editor al lui Urmuz, Saşa Pană, Născut în ’02, ediţia a doua, apărută la Editura Pandora, Bucureşti, 2021. Un tezaur! Opt sute şi ceva de pagini, plus multe fotografii, scrise „din interior, din linia întâi”, de unul dintre cei mai avizaţi martori – şi actor direct! – al mişcărilor literare (şi nu numai) din prima parte a secolului trecut. Nu este numai „cartea unei vieţi, ci totodată, şi mai ales, a unei epoci”, precizează autorul la pag. 20. O cantitate imensă de informaţie, notată atunci, rescrisă ulterior – dar nu la „fresca” generală mă voi opri aici, ci la două dintre cele vreo patruzeci de referiri la Urmuz, anume, la vizitele făcute în 1930 la mama acestuia, în căutare de manuscrise.

Reiau mai întâi de la paginile 362-363, cu detalii, pentru atmosferă, dar şi pentru că sunt oferite date foarte precise de interes biobibliografic urmuzian. Citez:

Transcriu aşa cum a fost consemnată ziua următoare (joi, 2 octombrie), când am făcut prima vizită la doamna Ionescu-Buzău, mama lui Urmuz: „Geo şi-a îmbrăcat cămaşă proaspătă. Plecare în plimbare prin oraş.

Prânz la Marcu Goldenberg. După-amiază cu Geo la Edy. Pe seară hotărâm să ne ducem la mama lui Urmuz şi să solicităm autorizaţia de publicare în volum, în editura UNU, a schiţelor lui Urmuz. Cu emoţie am intrat în odăiţa unde a locuit Urmuz şi de unde a plecat pe drumul fără întoarcere. Mamă-sa venea de la cimitir. S-a bucurat când a aflat că ne interesăm de fiul ei, dispărut cu 7 ani în urmă în chip tragic. Ne-a vorbit de dânsul, ne-a arătat din picturile ce făcea, a plâns. Voronca a plâns şi el. Simţeam o bară transversală peste coşul pieptului. I-am văzut fotografia, doamna Ionescu-Buzău ne-a oferit-o frontispiciu pentru volum. Cartea va trebui să apară curând, în noiembrie. Maică-sa va scrie fiicei de la Turnu Severin să-i trimită eventualele manuscrise ce le are şi ne va da autorizaţia solicitată. «Avea un stil neînţeles de toţi, ce rău îmi pare că nu 1-aţi cunoscut… Ţinea la mine, deşi nu-mi vorbea niciodată despre ce lucrează. În ultimul timp mai mult citea. Îl citea pe Marinetti.»

Am plecat din strada Apolodor 7 pe ploaie şi împreună Edy şi Geo am făcut paşi în neştire. În faţă la Socec ne-am oprit şi Voronca mi-a spus cu glas solemn, parcă dădea un ordin: «Urmuz trebuie să apară în noiembrie».

Şi a apărut. Între timp am mai făcut şi alte vizite cu Bogza, şi singur, pentru a afla date biografice şi a cerceta lădoiul cu manuscrise.

Am încheiat citatul (nu am trei tipuri de ghilimele, pentru a marca şi grafic).

Un paragraf lung şi interesant îi este dedicat lui Urmuz la pagina 371. Extrag:

Urmuz a avut mai multe surori şi fraţi. Una din surori a murit tânără. Se pare că era o fiinţă interesantă, ca şi unul din fraţi (avocat, pare-mi-se). Avea multe manuscrise pe care le-a ars în preajma morţii. Urmuz l-a înmormântat conform cu indicaţiile primite, punându-i pe mormânt o grămadă de blocuri de piatră şi o placă de aramă cu un epitaf pe care şi-l pregătise din viaţă. (…) Tot atunci am aflat că are şi compoziţii muzicale (simfonii, sonate) şi că a încercat să picteze. Ne-a dat adresa mamei sale, care locuia în strada Apolodor, nr. 13. Mac ne-a vorbit îndelung despre această femeie, care, deşi nu a înţeles pe fiul ei, îşi dădea seama că e o personalitate. Un punct nevralgic care exista: acolo locuieşte şi colonelul Vorvoreanu. Soţia sa e soră cu Urmuz. Când acesta trăia, ea nici nu vroia să ştie de el. Acum se pare că ar vrea să-l speculeze post-mortem şi se declară mare iubitoare întru apărarea memoriei neînţelesului ei frate. Va trebui deci s-o câştigăm pentru a obţine învoire să publicăm scrierile lui Urmuz.

Mă opresc. Interesante rânduri, interesante personaje. Şi câte vor mai fi fiind de aflat despre Urmuz şi ai lui…

This entry was posted in La curtea lui Urmuz vol. 3 - 2022. Bookmark the permalink.