Urmuz văzut de Carlos Duarte, Brazilia
Să mai rămânem „în curtea casei lui Urmuz”, în zona monumentului – care monument, văzut dinspre „Hidroelectrica”, se profilează decorativ pe geamul terasei braserie-pizzerie „No Comment”, dar de unde priveşte liniştit şi înţelegător lumea, chiar dacă aceasta „are setea mulţimilor, a încâlcelei şi a contradicţiei” (spre finalul „eseului” „Puţină metafizică şi astronomie”). Alături, pe geam, scrie „La Urmuz”.
Totul a început de la o epigramă – iată ce putere au „grăunţele de uraniu” numite astfel (nu-mi amintesc acum cine a definit atât de „atomic” corozivele catrene, dar nu e important aici). A fost publicată în revista „Leviathan” nr. 1 (10), ianuarie-martie 2021, de dl George Corbu, unul dintre epigramiştii români de top (nu numai autor al unor volume de referinţă, ci şi preşedinte al Uniunii Epigramiştilor din România şi director al revistei „Epigrama”). Grupajul apărea sub sigla „Caragiale versus Urmuz” şi cuprindea nu mai puţin de 40 de epigrame, pe poziţia 34 stând următoarea „observaţie-sugestie”: „Mândrei noastre capitale/ Îi lipseşte – şi n-o scuz! –/ Berăria «Caragiale»/ Şi bistroul «La Urmuz»!” Ca un profesionist adevărat, dl Corbu repetă acest tur de forţă (majoritatea catrenelor conţin numele celor doi scriitor invocaţi în titlul paginilor, ba chiar de multe ori pe poziţia rimelor, ceea ce nu e deloc o bagatelă), cu recidive în „Leviathan” nr. 3 (15), iulie-septembrie 2022 şi nr. 4 (17), octombrie-decembrie 2022, al patrulea episod, se pare că ultimul, fiind sub tipar pentru un număr de la începutul acestui an. Va urma, desigur, o broşură cu toate aceste bijuterii caragialo-urmuziene.
Revin la catrenul reprodus mai devreme. Bingo! s-ar putea comenta prima mea reacţie. Restul a venit oarecum de la sine, graţie deschiderii proprietarilor şi personalului de la „No Comment”, care deja purta pe un colţ de zid o placă montată în 1993, amintind că aici a fost locul casei în care s-a născut „înainte-mergătorul”, cum îi spuneau lui Urmuz avangardiştii români prin anii 1930.
Am mai descris decoraţia urmuziană a localului, imagini realizate de Ducu Gheorghiescu (portretul de pe geam, opera pictorului Romulus Harda, monumentul de la Bellu, certificatul de naştere, portretul pe care i l-a făcut Marcel Iancu în 1921, portretul pe care i l-a făcut recent Ioana Duţă, reconstruirea vizuală a casei de acum o sută şi ceva de ani, realizată de arhitectul Traian Ionescu, plecând de la poze puse la dispoziţie de profesorul-antrenor Tănase Dima, ultimul locatar al casei). Sper-bănuiesc, pe de altă parte, că, din iunie 2022 până acum, cititorii, din curiozitate sau pentru o cafea, au „vizitat” deja „expoziţia” de la „No Comment/La Urmuz”. Au văzut probabil şi epigrama de pe coperta a patra a broşurii cu „operele complete” ale lui Urmuz, aflată la dispoziţia doritorilor. O reiau: „La Urmuz la cafenea/ Fiecare bea ce vrea:/ Apă, bere sau cafea,/ Dar musai cu pâlnia!” „Apă” se poate schimba cu orice alt termen „buvabil”, votcă, de pildă… Ce nu are cum să ştie cititorul este că la gluma dinainte au urmat mai multe continuări, ale subsemnatului în dialog cu dna Paula Romanescu. Reiau câteva: GhP: „E corect ce se aude,/ Chiar se bea nemăsurat –/ Iar meniul mai include/ Şi un viezure murat.”; „Dar reclama-i mincinoasă –/ Şi-asta-i treabă serioasă:/ Pâlnia nu e pe masă,/ Trebui’ adusă de-acasă…”, PR: „Bea şi tu, nu fii mofluz,/ Dar să nu te-atingi cumva/ De pâlnia lui Urmuz/ Că… Stamate te-o-mpuşca!”; GhP: „La Urmuz e tărăboi/ Şi buluc de muşterii/ C-au aflat că pot plăti/ Şi cu creste de răţoi.” PR: „Care creastă de răţoi?!/ Pentru cei cu vaucere/ E de-ajuns şi-un viezure/ Chiar şi mic cât un pisoi.” Şi, bineînţeles, mai e loc şi pentru alte catrene, care sunt de aşteptat…
Gheorghe Păun