Urmuz văzut de Omy García, Mexic
…Căci mereu mai aflu ceva nou despre Urmuz – şi nu numai eu, se pare.
Ne semnalează o noutate (veche…), care dă justificare titlului, dl Aureliu Goci, în contribuţia sa la volumul Simpozionului Urmuz 2023, dar în nicio altă parte plauzibilă nu am găsit informaţia (C. Cubleşan, „Urmuz în conştiinţa criticii”, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2014, Lucian Costache, „Urmuz sau Despre paradox”, Editura Zodia Fecioarei, Piteşti, 2020, „Dicţionarul general al literaturii române”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004-2009).
Peste tot apare faptul că, în 1928, la Câmpina, Geo (George semna pe atunci) Bogza a scos cinci numere ale „revistei de avantgardă” „Urmuz” şi că, tot la Câmpina, se publică, sub îngrijirea lui Florin Dochia, o serie nouă, intrată deja în al zecelea an de apariţie. Este supraintitulată „Vitrină de artă nouă”, cum şi-a numit şi Geo Bogza revista, începând cu al treilea număr. Nimic însă despre… numărul 6, apărut în 1983!
Reiau câteva rânduri din articolul dlui A. Goci: „Geo Bogza a scos revista «Urmuz», din care au apărut 5 numere (între 1 ianuarie 1928 și 1 iulie 1928) la Câmpina, dar puțină lume știe că alt «Urmuz», nr. 6, «revistă de avantgardă», a apărut în 1983, la centenarul lui Urmuz, ca supliment al revistei «Manuscriptum». Nichita Stănescu a scris editorialul «Demetru Demetrescu–Buzău în toate culorile lacrimei», la două texte urmuziene, «Kyag» și «Text lacunar» și a mai comis o variantă a cunoscutei «Fabule (Cică nişte cronicari)»”.
Este prezentată şi varianta, dar o reiau din volumul al II-lea al seriei Nichita Stănescu, „Opere. Versuri”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002 (Colecţia „Opere fundamentale”, serie coordonată de acad. Eugen Simion), pentru că sunt unele mici diferenţe: „Cică niște cronicari/ Duceau lipsă de denari/ L-au rugat deci pe Agrippa/ Ca să le plătească gripa./ Agrippa cel arhitect/ Se juca cu ei perfect/ Preștiind pe-Octavian/ Să-l facă din bolovan:/ «O Senat, o, tu, Senat,/ Strigă el ca apucat –/ Nu mai trage din sesterți,/ Pe etruscul meu de șperț!»/ Senatul scoase o liră/ De din platoșa illyră/ Și exclamă: «Engliterra!/ Mai mănâncă tu din Terra!»/ Morala: Out adică Over!”
La finalul volumului, în secţiunea „Note, variante, comentarii” (pag. 1392), se precizează: „A apărut, întâia oară, în suplimentul «Urmuz» al revistei «Manuscriptum», 4, octombrie-noiembrie-decembrie 1983, dedicat centenarului naşterii lui Demetru Demetrescu-Buzău, alias Urmuz (Curtea de Argeş, 17 martie 1883-23 noiembrie 1923, Bucureşti), dar apărut, de fapt, cu prilejul comemorării a şase decenii de la moartea sa.// În volum: «Album memorial», 1984, p. 213.” E o mică inadvertenţă aici, pentru că „Urmuz 6” este, de fapt, supliment al numărului 3 din 1983 al revistei „Manuscriptum”.
Într-o tabletă apărută în seria „La curtea lui Urmuz”, inventariam odată chiar din titlu: „1 + 77 + 1 urmuzofabule”, numărând fabula originară, 77 ale lui Romulus Sălăgean din volumul „Absurdistan sau Tzara lui Urmuz” şi una a lui Şerban Foarţă, la care se adună acum 1 + 100: cea a lui Nichita Stănescu şi cele 100 ale aceluiaşi Romulus Sălăgean din volumul recent „Ultimele fabule închipuite ale lui Urmuz în imaginarul autorului”.
Merită reluată, de la începutul suplimentului în discuţie, nota intitulată „Centenar Urmuz. Un caz limită”: „Acum, la 100 de ani de la naşterea sa, misteriosul Urmuz, «năşit» întru autorlâc de Arghezi, reprezintă încă «o enigmă nesplicată» a literaturii române. Urmând brusc unei tradiţii literare folclorice, avangardismul românesc este, cum ar spune Edgar Papu, «protocronic» prin Urmuz. Ca şi Lautreamont, prin moartea sa stranie, autorul «Paginilor bizare» consacra un text ce va deveni o adevărată Biblie a avangardei româneşti. Cum a fost posibilă reforma radicală asupra limbii literare înfăptuită de Urmuz la noi în premieră mondială, într-un timp ·poetic în care sămănătorismul era în floare? Aceasta este întrebarea cea mai legitimă la care ar trebui să răspundă critica şi istoria literară.”
Încă mai e de lucru spre clarificarea acestui „caz limită”…
Gheorghe Păun