„Mărire ţie, Caragiale,/ Şi ţie, bravule Urmuz,/ Români ce-aţi plămădit din jale/ Pe homo humoristicus!” Am intrat abrupt în subiect, reluând primul catren din cartea cunoscutului epigramist George Corbu, „Caragiale versus Urmuz”, cu subtitlul „Efigii în epigrame”, apărută la începutul lunii martie – sincronizată aşadar cu Luna Urmuz – la Editura Leviathan din Bucureşti. Am mai vorbit despre seriile omonime de epigrame publicate în revista „Leviathan” de dl. George Corbu. Volumul de faţă adună laolaltă toate aceste epigrame, în total 133 la număr (am inclus şi „dedicaţia” dinainte), prefaţate profesionist de Costin Tuchilă. „Planetă şi galaxie” se intitulează textul introductiv, ar merita reluat cu totul, ca recenzie a cărţii, reproduc doar consistentul paragraf al doilea:
„George Corbu, un adevărat maestru al speciei, căutându-i mereu resurse noi, reinventând-o de fapt, experimentează de mai multă vreme epigrama în manieră absurdă, având ca spirit tutelar proza bizară a lui Urmuz, avangardă a literaturii moderne a absurdului – dacă nu cumva sintetizând-o, ca să zic aşa, avant la lettre. În 2013 apărea la Editura Paideia volumul «Corbigrame. Urmuzeu poetic. Epigrame în manieră absurdă». La sfârşitul anului 2020, autorul a reluat într-o ediţie adăugită şi cu versiune în limba franceză de Paula Romanescu «Urmuzeul poetic» (Piteşti, Editura Tiparg, Biblioteca revistei «Curtea de la Argeş»). Din Urmuz, dar şi, deloc îndepărtat, din Caragiale se revendică acest muzeu livresc de situaţii, aluzii sau, dimpotrivă, trimiteri directe la realitatea contemporană, idei-săgeţi aruncate de un condei supraveghind neobosit pânza vremurilor, schiţe parodice, constatări cu valoare aforistică, definiţii în spectrul ironiei, reluări surprinzătoare de motive şi laitmotive literare, încrucişări de săbii nevăzute, paradoxuri, figuri de stil necomune (multe ar merita de altfel un studiu stilistico-lingvistic aplicat pentru a li se desluşi mecanismul imagistic), rime rare – muzeu-urmuzeu compus cu migală de un artist desăvârşit al expresiei minimale.”
Cartea beneficiază şi de o copertă pe măsură, un as de treflă, cu două portrete, Caragiale şi Urmuz, realizate de Adina Romanescu şi aşezate… versus, fiecare spre alt capăt. Iar la pagina 7, aceleaşi personaje, în costume de epocă, grafică de Rudy Roth. Se încheie volumul cu o impresionantă secţiune „George Corbu – biobibliografie”.
Despre epigramele dlui Corbu, „corbigrame” sau „urmuzograme”, am mai vorbit. Un tur de forţă, am spus-o şi altădată, o spun şi acum, pentru că nu oricine poate realiza o asemenea serie, şi relevantă în conţinut (mintoasă, cu trimiteri culturale, sociale, politice), şi şlefuită exemplar la nivel prozodic, cu umor, aluzii, limbă bogată, elegantă, luxuriantă.
Multe catrene ar merita reluate, reproduc trei cu o anume semnificaţie pentru urmuzofili şi, eventual (sceptic sunt, pentru că aceştia nu citesc, nu învaţă), pentru urmuzofobi: „Cui nu-i place de Urmuz/ Să se-aştepte să nu-l scuz/ Căci presimt că dumisale/ Nu-i place nici Caragiale!” şi „Neamul nostru şanse are/ Mari de supravieţuire –/ După caragializare/ Dacă intră-n urmuzire!” , chiar dacă „Cu umorul lui robust/ Tot lovit-a Caragiale,/ Dar o lume de prost gust/ Nici Uumuz n-o s-o prăvale!”
La pagina 44 apare şi epigrama care a sugerat adăugarea supranumelui „La Urmuz” cafenelei „No comment” din faţa Primăriei municipiului: „Mândrei noastre capitale/ Îi lipsesc – şi nu o scuz! –/ Berăria «Caragiale»/ Şi bistroul «La Urmuz»”. Am lăsat capitalei berăria, dar, de mai bine de o jumătate de an, bistroul nu ne mai lipseşte… Ne întâlnim la o bere/cafea sub privirea lui Mitică (în apropierea locului în care era casa în care s-a născut el, acum 140 de ani)?
Gheorghe Păun