Am reluat titlul exact al volumului (de aproape 600 de pagini) editat de Saşa Pană şi publicat în 1969 de Editura pentru Literatură din Bucureşti. Să remarcăm că era cu un an înainte ca acelaşi Saşa Pană să publice volumul „Urmuz. Pagini bizare” (Editura Minerva) şi tot cu un an înaintea monografiei „Urmuz” de Nicolae Balotă, cea care l-a readus cu putere pe Urmuz în atenţia criticii literare româneşti. Antologia în discuţie conţine texte de peste cincizeci de autori, unii mai cunoscuţi, alţii mai puţin, unii implicaţi din plin în mişcările literare zgomotos-înnoitoare din primele decenii ale secolului trecut (dar şi de mai târziu), alţii doar tangenţial asociaţi cu avangarda. Aş aminti, din prima categorie, nume consacrate în domeniu, precum Geo Bogza, F. Brunea-Fox, Grigore Cugler-Apunake, B. Fundoianu, Gherasim Luca, Moldov, Gellu Naum, Sesto Pals, Saşa Pană însuşi, Tristan Tzara, Ion Vinea – şi desigur, Urmuz (prezent cu trei schiţe/nuvele, „Algazy & Grummer”, „Ismail şi Turnavitu”, „Pâlnia şi Stamate”, la care se adaugă „fabula” „Cronicari”), iar din categoria a doua, pe Tudor Arghezi, Ion Barbu, Geo Dumitrescu, Mihnea Gheorghiu, Gheorghe Magheru, Miron Radu Paraschivescu.
Cartea începe cu o consistentă prefaţă, intitulată „Avangarda literară în România”, un studiu solid, semnat de criticul şi istoricul de artă Matei Călinescu, cu două părţi mari, „O încercare de definire a noţiunii de avangardă în literatură”, respectiv, „Apariţia şi evoluţia avangardei literare în România”. Cum este de aşteptat, în această parte a doua îi sunt dedicate două pagini şi ceva înainte-mergătorului Urmuz –săptămâna viitoare, voi relua mai multe rânduri din aceste pagini, deosebit de relevante la vreme de An Urmuz 2023.
După prefaţă, editorul inserează „Câteva note şi precizări”, privind interesul său pentru avangardă, naşterea acestei antologii şi detalii legate de alcătuirea ei. La finalul cărţii apare o secţiune foarte interesantă, cu „Manifeste ale grupurilor (revistelor) de avangardă şi pagini programatice”. Zgomotoase, temerare, pline de acuze la adresa literaturii anterioare şi pline semne de exclamaţie, bombastice şi incoerente adesea – prefaţatorul reia (pag. 26), cu evidentă ironie, un fragment din „Manifestul” revistei „unu”, semnat de Saşa Pană: „Programul negativ, expus în termeni violenţi, dar destul de vagi, ar fi următorul: arde maculatura bibliotecilor/ a.et.p.Chr.n./ 1234567890000000000000 kg. [eroare: la Saşa Pană sunt 15 cifre 0, Matei Călinescu reia numai 13…]/ sau îngraşă şobolanii/ scribi/ abţibilduri/ sterilitate/ amanita muscari/ eftimihalachisme/ brontozauri/ Huooooooooooo [n-am mai numărat câte litere o sunt…]” Bineînţeles, apar şi „manifeste” rezonabile, pendularea între demolare şi construcţie fiind specifică avangardiştilor.
Asta îmi aduce aminte de un paragraf din lucrarea lui Michael Finkenthal, SUA, „Câteva observaţii despre descoperirile periodice ale operei lui Urmuz”, din „Lucrările Simpozionului Urmuz 140-100. Curtea de Argeş, 17-19 martie 2023”, Editura Tiparg, Piteşti, 2023, în care sunt reluate cele şase categorii de concepte nonsensice inventariate de Annette Baier în „The Encyclopedia of Philosophy” (1967), mergând de la (simplific mult) evident fals, nonsens semantic, confuzii categoriale, înşiruiri de cuvinte fără sintaxă, formulări corecte din cuvinte eronate, până la simplă bolboroseală. Unii avangardişti (dadaiştii lui Tristan Tzara sau suprarealiştii lui André Breton) nu se sfiau să scrie poeme care să ilustreze inclusiv ultima categorie!… Este cazul şi în antologie, de pildă, cu un poem de Ilarie Voronca („Hidrofil”).
Pe total, un volum extrem de interesant şi de util – şi care demonstrează încă odată că… Urmuz este un clasic, un revoltat, dar nu un revoluţionar. Vom vedea şi data viitoare acest lucru, din spusele lui Matei Călinescu.
Gheorghe Păun