Am reluat titlul unei cărticele (de versuri) care, prin aspect, stil (al scrierii) şi ilustraţii, arată ca pentru copii – dar n-aş zice… Chiar dacă „Joc 1” (pag. 4) începe cu „Ala-bala-portocala,/ Nu te bagi unde e smoala”, cu o pagină mai devreme „titlul” poemului este „Jocuri/ Ca să vă urmuz/ (De te zgârie la auz/ Vorba asta, nouă-n uz,/ O să-i dau puţin sacâz. Haine, nu mai fii ursuz!)” Vorba cea nouă este verbul „a urmuzi”, de aceea este scrisă cu iniţială mică, aşa cum am şi reluat-o. Sar la pagina 24, pentru a demonstra că „a urmuzi” de la „Urmuz” vine şi reiau întreg poemul: „Ca să-ncerc să vă amuz/ L-aş cita şi pe Urmuz [acesta este titlul, urmează conţinutul] Sorcova,/ Otova,/ Am plecat din Corcova,/ (Să ne fie,/ Să vă fie/ Cum e ştiuca în plachie)/ Şi-am ajuns până-n Bănie,/ Tot ascuns sub pălărie./ Să aveţi de toate:/ Pălăria lui Stamate,/ Barba lui Socrate,/ Butea fără gen,/ A lui Diogen,/ Tare cum e coasa,/ Iute ca ţestoasa./ Sorcova,/ Morcova,/ Să nu le-nveţi/ Otova!/ La anu’ şi la mulţi feţi/ Toţi haioşi/ Şi sorcoveţi!” Urmuz din plin, de l-am fi întâlnit numai pe castul filosof Stamate, cel cu pâlnia, dar se înţelege deja de ce am scris în prima frază că „n-aş zice” [că avem o carte pentru copii]. Pe pagina pereche, 25, „demascarea” e definitivă: „Joc 3. Una-două, hodoronc!/ Îmi căzu pe loc cu tronc/ O mândreţe de junincă,/ S-o înhami la o opincă/ Şi să ieşi la drumul mare/ Cu perechea în spinare,/ Să te dai prim june-prim/ Abonat la ţintirim/ Cu jumătate de bilet,/ Că la pensie eşti un biet./ Aleluia şi amin./ Nu aveţi un aspirin?”
Referinţa: Valentin Petculescu, Editura Muzicală, Bucureşti, 2021.
„Muzician de profesie, absolvent al Conservatorului Ciprian Porumbescu din Bucureşti (studii între anii 1966 şi 1971), compozitor şi profesor de muzică, născut pe 16 martie 1947, este şi un scriitor remarcabil: poet şi dramaturg, dar şi eseist, exersat, de asemenea, şi în proză. Un autor complet, cum se spune. Complex, profund, de un rafinament aparte.” Afirmă acestea Ion Bogdan Lefter în mai multe locuri, de pildă (prilej de a consemna câteva titluri), pe coperta din spate a volumelor „Înapoi spre Elada. Proze” şi „Gastrosofia”, versuri, ambele apărute la Editura Muzicală, primul în 2018, al doilea în 2020, precum şi în consistenta prefaţă cu care criticul deschide volumul de teatru „Când vor înflori magnoliile”, Ediţia a II-a, Editura Muzicală, 2023.
Multe alte cărţi a mai publicat dl Valentin Petculescu, mai menţionez una, de colecţie prin superlativ-luxurianta ilustraţie, datorată lui Cristian Pepino (cel care ilustrează şi broşura de la care am plecat), o carte de poeme, „Oglinzi veneţiene” (aceeaşi editură, 2022). Nu se spune că e o carte urmuziană, sau poate n-am găsit eu, sau poate n-am decodat ceva mai explicit decât… pistoalele de la paginile 10 şi 11 („mai departe am făcut rost de un Colt de la un second şi/ restul îl ştiţi/ sau îl puteţi afla din rubrica Decese” – se spune în poemul aferent), iar tânărul cu mustăcioară şi cărare pe mijlocul capului, uneori cu pălărie, uneori şiret-zâmbitor, seamănă „chip pictat” cu Urmuz, mai ales în ipostaza de cinci ori repetată de la paginile 190, 191.
La fel de, sau şi mai urmuzian poate fi citit volumul de teatru, de la piesa titulară, „Când vor înflori magnoliile sau Cum să răsuceşti gâtul retoricii” (!), la cele de o pagină (chiar aşa!) sau două, maximum trei, dinspre finalul cărţii. „D’a capo”, finala de-o singură pagină, are ca personaje O voce din off, Moise, Henric al IV-lea, Satrapul I, Satrapul II, Tracula, Un preşedinte din Est, Regizorul şi Marchizul de Mossade – cenzor, fiecare rostind câte o singură replică.
Are dreptate IBL în prefaţa cărţii: avem de recuperat, piese şi proze şi „ce mai are prin sertare rafinatul VP, scriitor de primă mână, fin poet şi unul dintre cei mai valoroşi dramaturgi români postmoderni…” Şi care ştie cu adevărat să ne urmuze…
Gheorghe Păun