Am adăugat rime la „antologie” pentru că şi titlul volumului rimează ingenios – „Destine clandestine”! Este vorba despre o „Antologie de texte literare participante la Concursul de proză scurtă POLARIS, ediţia a III-a, 2023”, organizat de Editura Biscara din Bucureşti. Coordonator al volumului şi responsabil de proiect este Sara Mina, eficienta şi activa creatoare de evenimente culturale, identificată trup şi suflet editurii pe care o conduce, cu siguranţă cunoscută cititorilor ziarului, de pildă, prin participările la evenimente Urmuz sau din revista „Curtea de la Argeş”.
O carte de 90 de pagini, cuprinzând 20 de texte scurte (de aici, ideea de „jucărie”), toate acestea fiind mici „bijuterii”, selectate dintre cele aproape 80 de texte supuse evaluării – aflăm asta din Nota editorului, de unde sunt reluate şi citatele care vor urma.
Scopul explicit a fost omagierea lui Urmuz, la dubla ocazie de anul acesta, drept care „Doritorii au fost invitaţi să preia un fragment din textul urmuzian PUŢINĂ METAFIZICĂ ŞI ASTRONOMIE, pe care să-l considere motto pentru creaţiile proprii, proze scurte inedite, scrise într-o manieră absurd-suprarealistă” (pag. 5). Repet adjectivul „ingenios” şi pentru a aprecia ideea de a selecta un fragment din „eseul” urmuzian, de la care să plece scrierea participantă la concurs, iar rezultatul este remarcabil. Texte scânteietoare, tinereşti (chiar dacă vârsta autorilor nu e precizată, chiar dacă am recunoscut printre autori şi persoane… mai de vârsta mea; apropo, 15 dintre cei 20 de autori sunt… autoare), scrise cu o vădită plăcere a jocului cu ideile, cu logica, cu imaginaţia, cu cuvintele, uneori mai aproape de Urmuz (nu e deloc uşor, pentru că niciun imitator nu a reuşit să-l imite cu adevărat – poate cu excepţia celor care au imitat pseudo-fabula „Cronicari”, o piesă excentrică însă a bibliografiei urmuziene), alteori mai dadaist, uneori cu atingeri SF, poetice, kafkiene, cu sugestii filosofice sau nu, mai gratuite adică, cel puţin la prima lectură. Interesant este că textele sunt bine şlefuite (poate e şi efectul selecţiei), găsim unul şi cu rime interioare (îmi aminteşte de spusa lui Marin Sorescu, cum că scrierile urmuziene pot fi reconstruite pe strofe şi distihuri), avem uneori (dar nu totdeauna – probabil că vârsta autorilor a adăugat oarece febrilitate textelor) şi sentimentul scrierii cu liniştea unui mare prozator, cum spunea Călinescu despre stilul lui Urmuz. Oricum, construcţiile (epice, în măsura în care există desfăşurări epice) sunt matur-inventive, se vede că autorii au „şcoala” suprarealismului, întâmplările improbabile, le-aş zice chiar imposibile, ludic-onirice, sunt introduse firesc, în rând cu expozeul normal, fără a se adăuga nenecesare explicaţii (reiau consideraţii din Nota editorială amintită şi mai sus).
Nu fac referiri precise la piesele incluse în volum. Mi-am notat mai multe lucruri despre fiecare, cel puţin despre jumătate dintre ele simt nevoia să spun câte ceva, dar nu e loc, mă rezum doar la a aminti câteva titluri, „Aralda”, „Ăsta şi acela”, „Basm pluvial”, „Cauze defecte” („secolul care se întoarce să-şi înghită coada” – memorabilă formulare), „O bilă de sticlă s-a spart”, „Singuriada” (Dumnezeu şi Satana în oglindă/balanţă, ortografic şi la figurat…), „Vasile Cuantă şi cauza primordială” – mai mult pentru a vă incita, provocându-vă la a parcurge cartea-cărticica.
Jos pălăria! – în faţa editurii, editoarei, autorilor. „Privite sub conul de lumină al anului 2023, [textele acestea] reprezintă un dorit omagiu pentru Urmuz, pentru o minte care a lăsat în urmă-i mister, idei geniale, prilej de meditaţii, căutări, dezbateri pozitive, controverse şi înclinări pioase de frunte…” (pag. 7).
Cu siguranţă, de pe asteroidul său sau din altă parte, Urmuz se bucură…
Gheorghe Păun